Nu eşti membru? Înregistrare | Au uitat parola?
Bookmark and Share
În seară de sărbătoare,
Am venit cu o urare,
Urătură luminată,
S-audă Moldova toată,
Acest an cum a trecut.
Dar, s-o luăm de la-nceput.
La sfârşit de 2010,
Când a stat toamna să plece,
A votat poporul iară,
Să facă ordine în ţară,
O sută şi unu de boieri aleşi,
Din 4 cete de viteji.
N-au ales de viaţă bună,
Chiar aveau ce să le spună,
Foştilor de la palat,
Ce tot anul s-au certat,
Că, spuneau, nu-i boiereşte,
De ţară să te-ngrijeşti.
Şi-au zis noii boieri: bine!
De cuvânt o să ne ţinem.
Ca să iasă mai cu spor,
La-nceput semnăm Acord,
Avem să facem dreptate,
În toate cele 1000 de sate!
Dintr-a noastră guvernare,
S-aibă parte fiecare!
Şi s-au pus pe muncă, vere,
Legi, şedinţe, audieri,
Pe la şcoli şi grădiniţe,
Au venit cu fuguliţa.
Au promis la Cotul Morii,
Case către sărbători...
Parcă s-a-mpăcat ţăranul,
A-nceput cu bine anul!
La mijloc de mărţişor,
Am primit un solişor,
Sol de viţă, dolofan,
Vicepreşedinte american!
În Moldova-i sărbătoare!
Îl salută mic şi mare,
Pe domnul cu plete dalbe,
Venit de la Casa Albă,
Şi a fost primit cu bine,
N-am dat cinstea pe ruşine,
Drumuri drepte, străzi în floare,
Guri sudate de canalizare,
Lunetişti şi pază multă,
Iar în scuar mulţimea-ascultă!
Mulţumit de cinstea-naltă,
Biden ar mai veni o dată!
Şi l-ar aduce, când se coace poama,
Şi pe preşedintele Obama!
Chiar de suntem gazde bune,
Cu oaspeţii de prin lume,
Pacea-ntre boieri e rară,
Când se întâlnesc în țară.
La-nceput de cireşare,
Vine-o nouă încercare!
S-a dat mare bătălie,
Pentru loc la primărie.
Iar conflictul cel mai greu,
S-a-ntâmplat la Chişinău,
Voturile-au numărat,
Chirtoacă-i reconfirmat:
Poate-ncepe altă viaţă,
La guvern şi-n alianţă?
Şi-ar putea, cu luare-aminte,
Să voteze-un preşedinte?
După cum ne arată vremea,
Ne-am fi bucurat devreme,
Nici în ce-a rămas din an,
N-a fost pace la divan.
Câţiva tineri domnişori,
Şi-au făcut cetele lor.
Dar Voronin şi Filat,
N-au dat semn de supărat,
Fiecare, cum îl ține,
A făcut ce ştie mai bine:
Comuniştii, bunăoară,
Au mărşăluit prin ţară,
Şi-au strigat, cu dispoziţie,
Cum stă bine opoziţiei,
Alianţa - la gunoi!
Că mai bine-a fost cu noi!
Şeful din executiv,
A muncit şi el activ:
Sfătuit de parteneri,
A cerut, remanieri.
C-apoi cu atâtea hopuri,
Nu ne iau în Europa!
Şi-au ținut-o-n veselie,
Până în toamnă târzie,
Cu scandal şi acuzaţii
Aleşii noştri, deputaţii.
Şi-au cam adunat restanţe,
Înainte de vacanţă,
Nici buget, nici şef de țară,
Să se-aşeze guvernarea.
Aşa că, de sărbători,
Boierii muncesc de zor.
Să ne dea buget bonbon,
Până la revelion!
Anul ce-n curând se-nchină,
A adus schimbări spre bine,
Peste Nistru, bunăoară,
A zburat Smirnov afară.
Am cântat cu pasiune,
Încântând întreaga lume,
Şi am petrecut de zor,
De Hram şi de sărbători.
Şi deşi-n oraş şi sat,
Viaţa nu s-a prea schimbat:
Preţuri mari şi griji preamulte,
Sau copiii nu ascultă,
Suntem oameni răbdători:
Toate vin la vremea lor.
Iar de a fost anul greu,
Cu har de la Dumnezeu,
În cel nou intrăm cu dreptul,
Cum ar face înţeleptul.
Vom munci mai mult, mai bine,
Pentru ca ziua de mâine,
Să ne fie mai mănoasă:
Şi în ţară, şi în casă.
Iar noi să ne auzim voioşi,
Şi la anul sănătoşi!!!

Like
(4 =56/13)
 
2011-12-30 22:20:33 demo   Colinde0 Com.
Examen la Academia de Poliţie.
Unuia dintre candidaţi îi cade întrebarea: Ce se întîmplă cu apa la 100 de grade Celsius?
Cum n-are nici cea mai vagă idee despre răspuns, candidatul mimează o durere de burtă şi îi cere voie examinatorului să meargă puţin la WC.
Acolo, pune mîna pe telefonul mobil şi îl sună pe taică-său (care era mare colonel în Ministerul de Interne) şi îl întreabă:
- Auzi, bă tată, deşi ziceai că totul e aranjat, se pare că ăsştia vor să mă termine! Acu mă întreabă ce face apa la 100 de grade Celsius! Ia zi-mi tu repede, că dacă nu ştiu am pierd examenul şi vă mai stau un an pe cap!
După cîteva momente de gîndire, tatăl-colonel îi răspunde:
- Dragă fiule, habar nu am ce se întîmplă cu apa la 100 de grade Celsius! Dar, sunt absolut sigur că la 90 de grade face un unghi drept!

Like
(5 =43/9)
 
2011-12-28 09:45:08 Admin   poliţişti0 Com.
Angajaţii unei companii multinaţionale sunt întrebaţi ce vor face cu banii din prima de crăciun.

Elveţianul: Din banii de primă îmi cumpăr o barcă.
Reporterul: Şi cu restu?
Elvetianul: Şi cu restu îmi renovez faţada casei.

Englezul: Din banii de primă îmi cumpăr o maşină sport.
Reporterul: Şi cu restu?
Englezul: Şi cu restul mă duc într-o excursie în Africa.

Moldovanul: Din banii de primă îmi cumpăr un pulover.
Reporterul: Şi cu restul?
Moldovanul: Restul mi-i dă mama.

Like
(5 =30/6)
 
2011-12-28 09:34:47 Admin   reporteri0 Com.
2 blonde se întîlnesc, una dintre ele spune:
Anul acesta Crăciunul va pica într-o zi de vineri!
Cealaltă spune: sper să nu fie pe data de 13!

Like
(5 =34/7)
 
2011-12-26 08:33:18 Admin   blonde0 Com.
Un cocoş vine în fiecare dimineaţă în coteţul celor 7 găini. Pe 6 dintre ele le sărută, ultimei îi smulge o pană. Şi-aşa zi de zi pînă cînd ultima se zburleşte la el şi-l întreabă:
- Pe celelalte 7 le săruţi, dar mie îmi smulgi mereu o pană! De ce?
Cocosul o fixează în priviri şi-i răspunde şuav:
- Pe tine te vreau goală, băby!

Like
(5 =65/14)
 
2011-12-26 08:30:01 Admin   animale0 Com.
Ion şi un matematician în tren. După un timp trec pe langă o stînă. Ion numără 1,2,3,4,5,...421 de oi. Se uită şi matematicianul, scoate un pix şi o foaie calculează, nimic. După o oră mai trec pe lîngă o stînă. Ion din nou 1,2,3,4,5,6,...281 de oi.
Matematicianul scoate notebook-ul calculează, alea alea şi din nou nimic. După încă cîteva ore trec pe lîngă altă stînă. Ion: 1,2,3,4,5,...745 de oi.
Matematicianul scoate mobilul sună un prieten, se conectează la internet caută, dă mail-uri, nimic.
- Domnule, nu vă supăraţi, dar eu sunt matematician, membru al Academiei, cu diplome multe, comunicări etc. şi nu am putut număra. Cum faceţi?
– Eiii, e simplu domnul meu, numeri picioarele şi împarţi la patru.

Like
(5 =55/11)
 
2011-12-23 10:04:29 Admin   Ion0 Com.
Soţul aşteaptă lângă salonul de înfrumuseţare. După mult timp, soţia iese.
El se uită, respiră adânc şi spune:
- Bine măcar că ai încercat.

Like
(4 =42/10)
 
2011-12-23 09:55:31 Admin   cupluri0 Com.
- I-am zis soţului meu că, dacă nu îmi cumpără o rochie nouă, ies goală pe stradă, să vadă lumea că nu am cu ce să mă îmbrac!
- Şi ce a zis?
- Dacă tot ieşi, adu-mi şi mie două beri!

Like
(4 =21/5)
 
2011-12-22 15:38:34 demo   cupluri0 Com.
- Aş vrea să cumpăr un cadou de Crăciun pentru iubita mea. Puteţi să-mi daţi un sfat?
- E tînără?
- Nu tocmai.
- Elegantă?
- Oarecum.
- Frumoasă?
- Nimic deosebit?
- Cultă?
- Foarte puţin.
- Atunci iată sfatul meu: Cumpăraţi cadoul pentru altcineva!

Like
(5 =25/5)
 
2011-12-22 15:37:19 demo   de Crăciun0 Com.
Anunţ important! Anul ăsta, fiind criză financiară, Moş Nicolae scuză pe cei care nu mai au ghetuţe şi va lăsa cadourile în papuceii de casă!
Like
(5 =18/4)
 
2011-12-22 15:35:41 demo   de Crăciun0 Com.
Un copil optimist şi unul pesimist îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Pesimistul e sigur că nu o să primească mare lucru. Optimistul nu mai poate de încîntare şi abia aşteaptă să vadă darurile. Vine Moşul, iar copilul pesimist primeşte super cadouri: trenuleţe, maşinuţe, ciocolată, tot ce i-ar fi putut trece prin cap. Copilul optimist primeşte o balegă. Se întîlnesc copiii şi schimbă impresii. Pesimistul:
- Măi, eu am primit un trenuleţ, dar nu e prea mare, o maşinuţă, dar nu e culoarea pe care o vroiam, şi ciocolată, dar e cu lapte şi fără alune şi aşa mai departe. Optimistul rîde încîntat:
- Măi, eu am primit un cal! Dar nu-l găsesc!
 
* fiţi optimişti

Like
(5 =55/11)
 
2011-12-19 15:42:58 demo   de Crăciun0 Com.
Ce faci dacă mîine vine sfîrşitul lumii?
Vin în Moldova pentru că noi suntem cu 100 de ani în urmă!

Like
(5 =55/11)
 
2011-12-19 15:26:40 Admin   întrebări0 Com.
A doua zi de Crăciun, preotul unei biserici se uită la scena Naşterii şi observă că Iisus lipsea dintre statuete. Cînd iese afară, vede un băieţel cu o maşinuţă roşie în care era aşezată statueta pruncului Iisus.
- De unde ai luat statueta asta, micuţule?
- Din biserică, zice băieţelul.
- Şi de ce ai luat-o?
- Cam cu o săptămînă înainte de Crăciun, m-am rugat pruncului Iisus şi i-am promis că dacă-mi va aduce o maşinuţă roşie de Crăciun, El va fi primul pe care-l voi plimba cu ea!

Like
(5 =25/5)
 
2011-12-19 15:25:20 demo   de Crăciun0 Com.
Uniunea Europeană a dat un comunicat în care se spunea că urmează să amendeze România pentru cruzimea cu care taie porcii de Crăciun. Pentru a evita aceasta situație, geneticienii români au inventat porcul EMO, care se taie singur.
Like
(4 =52/12)
 
2011-12-18 17:39:20 demo   de Crăciun0 Com.
O căţea naşte un pui. Cum recunoşti dacă e căţea sau cîţeluş?
Îi dai o bombonică. Dacă-i bucuroasă, e căţea şi dacă-i bucuros, e căţel.

Like
(5 =44/9)
 
2011-12-12 12:54:27 Admin   întrebări0 Com.